logo Acasă
cod client:   intră   Codul îl obții de la logopedul tau.
Codul îl obții de la logopedul tău.

Despre terapia tulburărilor scris-cititului

dixlexie, disgrafie

     Multe dintre metodele şi procedeele care se folosesc în corectarea dislexo-disgrafiei sunt folosite în şcoală, cu scopul stimulării verbale şi a gândirii. Există o serie de metode de corectare cu caracter general. În primul rând, ne referim la exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinilor. În acest sens, se realizează diferite mişcări de strângere sau întindere a degetelor, sau chiar de lovire uşoară cu degetele în masă, imitand picăturile de ploaie. O altă metodă se referă la dezvoltarea auzului fonematic, adică a capacităţii de discriminare între sunete asemănătoare din punct de vedere auditiv, precum şi a diferenţia între sunet şi litera, sau între sunet şi reprezentarea sa grafică. Pentru acest obiectiv, se realizează anumite liste cu cuvinte paronime: discriminarea "F"-"V" ("fată" - "vată", "facă" - "vacă"), discriminarea "P"-"B" ("pot" - "bot"), discriminarea "S"-"Ş" ("soc" - "şoc"), discriminarea "Ş"-"J" ("şoc" - "joc", "şură" - "jură"), discriminarea "R"-"L" ("rac" - "lac", "car" - "cal") etc. Educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi organizare spaţială este şi ea foarte importantă pentru un scris-citit corect. În acest sens, se pot realiza diverse exerciţii pentru ca persoana cu tulburări de scris-citit să conştientizeze raporturile stânga-dreapta, sus-jos, înainte-înapoi, deasupra-dedesubt. Dintre metodele şi procedeele cu caracter specific logopedic, le vom aminti pe următoarele:

  • Persoana cu tulburări de scris-citit are nevoie, în primul rând, să înveţe să îşi concentreze activitatea psihică asupra proceselor de analiză şi sinteză a elementelor ce ţin de citit sau de scris. În acest scop, se realizează exerciţii de descompunere a cuvântului în silabe, a propoziţiei în cuvinte şi apoi invers. Pentru ca aceste exerciţii să poată fi realizate, este imperativ ca persoana cu tulburări de scris-citit să înţeleagă textul scris/citit.
  • Formarea capacităţii de conştientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafiei: aceasta se realizează prin anumite acţiuni care să evidenţieze legatura dintre percepţia acustică (a textului citit) şi forma sa optico-kinestezică. Este foarte important ca de fiecare dată când persoana cu tulburări de scris-citit greşeşte, să i se ofere varianta corectă a modului în care se scrie sau se citeşte textul respectiv. Apoi i se solicită să repete forma corectă până când greşeala dispare. De exemplu, dacă cineva îl omite pe "L", i se va solicita să rostească cuvinte cu acest sunet. Această metodă dă rezultate slabe în cazul celor cu deficienţă mintală.
  • Dezvoltarea capacităţii de sesizare a relaţiei dintre sunet şi reprezentarea lui grafică , dintre literă şi reprezentarea ei grafică, precum şi dintre sunet şi literă: aceasta metodă este foarte eficientă în cazurile în care tulburările vorbirii orale (precum tulburările de pronunţie) se transpun în scris-citit. Tipuri de exerciţii:
    • logopedul citeşte un text cu greşeli, iar persoana cu tulburări de scris-citit are sarcina de a sublinia literele şi grafemele afectate.
    • sub supravegherea logopedului, persoana cu tulburări de scris-citit citeşte singură textul şi subliniază literele şi grafemele greşite.
    • folosirea de scheme sau imagini care să stimuleze utilizarea cuvintelor critice, pe care persoanele cu tulburări de scris-citit se feresc să le folosească.
  • Dezvoltarea capacităţii de discriminare auditivă, vizuală şi kinestezico-motrică: în acest sens se pot realiza dictarea sau citirea de propoziţii sau fraze scurte, care vor fi ulterior corectate cu ajutorul persoanei cu tulburări de scris-citit. Implicându-se activ în corectarea propriilor greşeli, aceasta învaţă treptat cum să le elimine. Rezultate bune se obţin şi prin scrierea colorată a cuvintelor şi grafemelor critice. Această metodă dă rezultate bune şi în cazul deficienţilor mintal, cu condiţia ca de fiecare dată să se modifice culoarea grafemului greşit.
  • Dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţilor de scris-citit prin următoarele procedee:
    • citirea imaginilor izolate şi în suită;
    • citit-scrisul selectiv: se vor indica cuvintele, grafemele, literele critice pe care persoana cu tulburări de scris-citit trebuie să le citească şi să le scrie până când se va obişnui.
    • citirea simultană şi scrisul controlat: persoana cu tulburări de scris-citit citeşte concomitent cu logopedul, scrie sub supravegherea logopedului; acest procedeu se foloseşte pentru a conştientiza propriile greşeli şi a învăţa să se autocontroleze.
    • citit-scrisul în pereche: acest procedeu se utilizează deoarece uneori persoana cu tulburări de scris-citit sesizează mai repede greşelile altuia decât ale lui; are loc sub forma de competiţie între două persoane care scriu sau citesc în acelasi timp, corectându-se reciproc; acest procedeu duce la scăderea tensiunii şi a negativismului, fiind foarte eficient şi în cazul deficienţilor mintal.
    • citit-scrisul în ştafeta greşelilor: se scrie un text până când se greşeşte, continuând apoi sarcina un alt elev (pentru copiii mici, se poate realiza sub formă de joc).
    • citit-scrisul în ştafetă: se scrie sau citeşte un fragment, după care se indică o alta persoană care continuă, astfel încât ea să fie atentă să-l corecteze pe cel care greşeşte.
    • citit-scrisul cu caracter ortoepic: silaba afectată în scris sau în citit se scrie sau citeşte de două ori, pentru ca persoana cu tulburări de scris-citit să-şi dezvolte atenţia şi memoria cu privire la greşeala respectivă.
    • citit-scrisul pe roluri: fiecare persoană are de îndeplinit un rol într-o povestire, citind doar propriul rol; astfel, ea învaţă să fie atentă şi se obişnuieşte cu situaţia de aşteptare; această metodă facilitează introducerea intonaţiei şi ritmului în citire.
    • citit-scrisul pe sintagme: acest procedeu este menită a determina persoana cu tulburări de scris-citit să evite dificultăţile de înţelegere cu privire la sensul celor citite sau scrise.
  • De asemenea, în terapia tulburărilor de scris-citit se mai realizează şi exerciţii de dictare, copiere sau compunere. Dintre cele trei, cele mai frecvente greşeli apar la compunere, deoarece persoana nu mai are în faţă modelul şi nu mai aude sunetul pronunţat corect, pentru a face legatura cu reprezentarea lui grafică. Mai mult, formularea ideilor şi transpunerea acestora în cuvinte scrise fac ca persoana care scrie să nu mai fie atentă la modul în care scrie. Copierea este foarte utilă pentru dezvoltarea deprinderilor motorii, dar şi pentru ca persoana să se obişnuiasca cu formele diferite ale grafemelor. Este recomandat ca textele date spre copiere să fie bine organizate. Mai grea decât copierea este dictarea, deoarece persoana nu are modelul în faţă. Este foarte important ca textele dictate să fie bine organizate şi să nu conţină cuvinte necunoscute de către persoana care urmează sa scrie.

Lavinia Neacșu
logoped în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Cristina Tohanean