logo Acasă
cod client:   intră   Codul îl obții de la logopedul tau.
Codul îl obții de la logopedul tău.

Balbismul la adult

Informații de bază

 

  • Ce este bâlbâiala?

Bâlbâiala este o tulburare de ritm și fluență a vorbirii, caracterizată prin perturbarea fluidității exprimării verbale. Se manifestă prin repetări sau prelungiri involuntare, sonore sau silențioase, ale sunetelor, silabelor, cuvintelor.

  • Cât de multi oameni se bâlbâie?

    Studiile arată că aproximativ 1% din populația largă se bâlbâie. Procentul celor care s-au bâlbâit, cel puțin o dată in viață, este de 5%.   

  •  Ce fel de oameni se bâlbâie?

    În cazul copiilor mai mari și al adulților, se bâlbâie mai mult bărbații decât femeile. Raportul este de 4:1. În cazul copiilor mici, raportul este aproximativ 2:1, fapt care sugerează că în cazul fetelor dificultățile sunt depășite mai usor. Cei care se bâlbâie nu sunt cu nimic diferiți comparativ cu ceilalți oameni, din punct de vedere intelectual, emotional etc.

    Există numeroase personalități care se bâlbâie sau s-au bâlbâit în trecut, fapt care indică multitudinea de profesii pe care le pot avea cei care se bâlbâie. Dintre acestea, se numară: 

      - șefi de guvern sau de stat: Winston Churchill, King George VI, împaratul Claudius;
     - actori: Marilyn Monroe, James Earl Jones, Rowan Atkinson, Bruce Willis, Julia Roberts, Hugh Grant;

      - cantareți: "Scatman", Gareth Gates, Carly Simon;

      - prezentatori: Martyn Lewis, Nicholas Parsons;

      - scriitori: Lewis Carroll, Margaret Drabble;

      - oameni de știință: Steven Hawking, Charles Darwin;

      - sportivi: Tiger Woods;

      - compozitori: Andrew Lloyd Webber.

  • Cand debutează bâlbâiala?

   În copilărie, vorbirea mai puțin fluentă poate fi luată ca etapa în dezvoltarea limbajului copilului. Din dorința de a emite cât mai corect cuvintele, copiii pot repeta anumite silabe ale acestora de 1-3 ori. Până la vârsta de 4-5 ani, acest lucru poate fi considerat normal, iar bâlbâiala este considerată de natură fiziologică. După această vârstă, ea capătă importanță logopedică. La copii, bâlbâiala în sine începe frecvent între 2 și 5 ani. Există tendința ca acești copii sa depășească aceste dificultăți în mod spontan. 

    Există puține cazuri în care ea să apară în adolescență. În cazul adulțiilor, bâlbâiala poate surveni ca urmare a unor probleme neurologice, a unui atac cerebral sau a unor răni la cap. Uneori, bâlbâiala se datorează unor evenimente traumatice sau a unor perioade foarte stresante. Practic, bâlbâiala se poate instala la orice vârstă și are, de cele mai multe ori, un substrat emotional. 

  •   Balbaiala e ereditara?

     Ereditatea nu poate fi invocată, decât în anumite cazuri în care, într-adevar, bâlbâiala apare la generații succesive. 

  • Care sunt cauzele apariției bâlbâielii?

Un raspuns scurt ar fi acela că încă ele nu sunt cunoscute cu exactitate. Unele studii susțin că ar exista diferențe în ceea ce priveste activitatea cerebrală la persoanele care se bâlbâie, comparativ cu cele care nu se bâlbâie. 

  • Factori care deseori pot reduce bâlbâială:

-  vorbirea într-un mod alterat; aceasta implică și folosirea unui accent sau a unei voci diferite, vorbirea mai lentă, vorbirea în șoaptă, vorbirea monotonă; unele persoane susțin chiar că în timp ce interpretează un rol pe scenă, nu se mai bâlbâie;

- vorbirea în același timp cu o altă persoană sau cu alte persoane;

- citirea - în cazul unor persoane (poate pentru că în această situație, cuvintele sunt la îndemână, ele nemaitrebuind căutate în minte);

- citirea aceluiași pasaj de mai multe ori (este uneori denumită "efectul de adaptare");

- vorbitul cu copii mici sau cu animale;

- cântatul (se întalnesc foarte putini adulți care să se balbaie în timp ce cântă; cântatul presupune vibrarea continuă a corzilor vocale, respirație controlată, precum și implicarea unei părți diferite a creierului);

- vorbitul când sunteți singuri sau când vă simțiți relaxați;

- apelul la factori care distrag atenția de la discurs, cum ar fi lovitul cu pixul pe masă în timp ce vorbesc; acest gest îi face să nu se gandească la discursul lor, fapt care pare că ar reduce pe moment bâlbâiala.

  • Factori care deseori agravează bâlbâiala: 

-  vorbitul la telefon;
- vorbitul în fața unui grup de persoane, mai ales în situațiile în care vorbitorul nu le cunoaște;
- solicitarea de a furniza informații specifice, precum nume, adresă, data nașterii;
- conversația cu figuri autoritare;
- cititul - pentru anumite persoane;
- situațiile stresante (spre exemplu, interviurile);
- alcoolul - în cazul unora, reduce bâlbâiala, pentru ca îi relaxează; în alte cazuri, o agravează, el influențând controlul asupra discursului;
- emotiile crescute (spre exemplu, anxietatea).


         * informatiile din acest articol au fost confruntate și cu studii europene din domeniu (Turnbull & Stewart, 2010).


Terapia bâlbâielii la adult


Datorită faptului ca, asa cum menționam anterior, bâlbâiala poate avea la baza diverse evenimente stresante sau emoționale extrem de intense, în terapia eficientă a bâlbâielii pot fi luate în considerare mai multe modalități de intervenție, ce ar trebui combinate:

  1. Terapie logopedică  - aceasta poate include:

  - abordări psihologice, precum consiliere, fortificare personala, terapie cognitiv-comportamentală etc.;;

    - desensibilizare și reducerea tendinței de a evita situațiile comunicaționale;       

    -creșterea fluenței în vorbire;

   - controlul respirației, al relaxarii și al anxietății;

     -dezvoltarea aptitudinilor sociale și comunicaționale.


   2.   Tratament medicamentos : unii doctori de familie prescriu diverse medicamente pentru adulții care se bâlbâie, ca tratament de scurtă durată.


      3. Psihoterapie. Aceasta se va centra pe scăderea anxietăţii legate de momentul vorbirii, ameliorarea ritmului vorbirii prin creşterea stimei de sine; diminuarea comportamentelor de evitare, creşterea gradului de interacţiune socială, relaxarea generală a organismului, readucerea vorbirii către un control inconștient și involuntar.


4.   Dispozitive de feedback auditiv:  în ultimii ani au aparut pe piață, pentru persoanele care se bălbăie, cateva dispozitive care modifică modul în care oamenii își aud propria vorbire. Aceste dispozitive se montează fie într-o ureche, fie chiar în ambele urechi, oferindu-le oamenilor posibilitatea de a auzi propria vorbire cu o mica întarziere, cu eliminarea sunetelor care afecteaza timbrul și cu modularea vocii.


     5.  Altele: din când în când, diverse persoane organizează cursuri, de obicei pentru adulți cu bâlbâială, dar tot mai des extinse și pentru copii. Aceste cursuri au la bază, deseori, propria lor experiență cu privire la bâlbâiala sau un tratament propriu. Aceste cursuri tind să adordeze în aceeași manieră toți clienții.



     Terapia logopedică bâlbâielii :


     Cănd vorbim despre terapia bălbăielii, trebuie neaparat să avem în vedere faptul că bâlbâiala este deosebit de rezistentă la corectare. Intervenția logopedică acționează asupra manifestarilor, dar nu întotdeauna și asupra cauzei, care, asa cum menționam, este deseori de ordin emoțional. Astfel, pentru ca terapia logopedică să fie eficientă, se recomandă a fi insotțită, cel mai adesea, de psihoterapie. La nivel logopedic, se au în vedere restabilirea ritmului respirator și a fluenței verbale.
       

Principalele metode logopedice folosite sunt

  • vorbirea prelungită, cântată sau monotonă;
  • folosirea unei vorbiri melodice sau cântate, prin prelungirea sunetelor;
  • selectarea cuvintelor, consoanelor critice și adoptarea unei corectări ca în cazul tulburărilor de pronunție, introducându-se în paralel vorbirea ritmică, odată cu invățarea așezării limbii într-o anumită poziție caracteristică emiterii corecte a sunetului respectiv;
  • restabilirea fluenței verbale: silabisirea, prelungirea sunetelor, continuitatea tonului vocal, coarticularea sunetelor, întreruperea și reluarea vorbirii (procedeul STOP-GO), procedeul asocierii pronunției cu scrisul, citirea sonoră;
  • exersarea vorbirii de la simplu la complex: întâi a cuvintelor critice, apoi a propozițiilor simple, dar critice; recitarea unui text cunoscut; povestirea; folosirea conversației;
  • pentru limba română un rol esential îl au exercițiile de respirație, exersarea vorbirii de la simplu la complex, vorbirea concomitentă cu logopedul, vorbirea reflectată, vorbirea independentă; se folosesc: introducerea ritmului in vorbire (prin metronom), introducerea gestului adecvat (ca mijloc ce sustine declansarea vorbirii), introducerea cântatului (alungirea sunetelor, cuvintelor la care are dificultăți persoana implicată în terapie); 
  • unii logopezi optează și pentru procedeul masticației (persoana trebuie să-și închipuie că în loc să vorbească, mestecă) și procedeul practicii negative (i se solicită persoanei care se bâlbâie să încerce să se bâlbâie și mai tare, cu scopul de a dezvolta o reacție negativă cu privire la fenomenul bâlbâielii; acest procedeu se recomandă a fi aplicat cu restricție, deoarece implică posibilitatea de a nu obține efectul dorit);
  • exerciții pentru antrenarea discernămantului auditiv: exersarea intonației; exerciții de accentuare; exerciții de modulare a intensității; exerciții de variație a tempoului.

Lavinia Neacșu

logoped