Balbismul la copil

Copilul dumneavoastră se bâlbâie? Iată câteva lucruri pe care ar trebui să le ştiţi despre balbismul la copil!

Balbismul sau bâlbâiala este o tulburare de ritm şi fluenţă care poate sau nu să fie conştientizată de cel mic . Cel mai frecvent, părintele este cel care observă manifestările bâlbâielii în vorbirea copilului său, manifestări ce constau, de cele mai multe ori, în repetări de cuvinte scurte sau silabe iniţiale ale diferitelor cuvinte, uneori cu anumite sunete predilecte, iteraţii care se pot manifesta de la 2-3 ori până la un număr de chiar 10-12 ori, până ce copilul reuşeşte să emită, în sfârşit, cuvântul dorit.

Printre situațiile care declanșează bâlbâiala se pot număra: situațile de comunicare care creează o stare de stres, care depășesc posibilitățile de comunicare ale copilului, stările conflictuale între copii, observațiile asupra vorbirii lui, asupra comportamentului, întrebările adresate brusc, privirile ațintite asupra copilului când trebuie să vorbească, stări de oboseală fizică sau de oboseală intelectuală, covalescență, încercări de a pronunța cuvinte lungi, necunoscute, cu dificultăți fonetice, apariția unui nou membru al familiei, moartea unei persoane dragi, mutarea la o altă grădiniță, agresarea copilului. Pe lângă aceste cauze emoționale, balbismul poate avea cauze ereditare, existând un risc mai mare de apariție a acestei tulburări dacă există în familie persoane afectate de balbism. în cazul celor mici, există şi o bâlbâială pe care logopezii o numesc fiziologică, care apare de obicei în cazurile în care copilul şi-a dezvoltat cu întârziere limbajul expresiv şi care se datorează achiziţiilor lingvistice numeroase pe care le face cel mic în perioada antepreşcolară (1 - 3 ani) şi preşcolară (3 – 6/7 ani), precum şi faptului că ideile se vehiculează în mintea lui cu o viteză mult mai mare decât poate el să le exprime verbal. Din acest motiv, are nevoie de timp pentru a găsi cele mai potrivite cuvinte în vederea exprimării ideii dorite. Această bâlbâială fiziologică poate dura până pe la 4 – 5 ani şi, în cazul în care nu poate fi asociată cu o cauză emoţională, nu se intervine logopedic asupra ei . Vă recomandăm să monitorizaţi îndeaproape manifestările celui mic, să observaţi dacă există fluctuaţii în ceea ce priveşte aceste manifestări, adică perioade în care ele apar mai des sau se intensifică. Pentru orice eventualitate, vă recomandăm să faceţi o vizită logopedului, pentru a putea verifica dacă în cazul copilului dumneavoastră e vorba de o bâlbâială fiziologică sau de una cu substrat emoţional, deci una cu caracter logopedic.

În toate cazurile de balbism, le recomandăm părinţilor să nu atragă atenţia celui mic asupra faptului că se bâlbâie, să nu manifeste nervozitate sau nerăbdare atunci când cel mic prezintă aceste dificultăţi , pentru că astfel nu fac decăt să agraveze lucrurile. Mai mult, vă recomandăm să-i acordaţi copilului suficient timp să vorbească, chiar dacă îi ia mai mult timp să îşi expună ideile. Lăsaţi-l să-şi finalizeze singur propoziţiile începute. Nu vă exprimaţi nerăbdarea prin gesturi sau ridicând tonul vocii. Fiţi răbdători! Străduiţi-vă să nu-l întrerupeţi când vorbeşte şi încercaţi să-l ascultaţi la fel de atent ca şi cum nu s-ar bâlbâi. Nu-i daţi sfaturi de tipul „Nu te grăbi!”, „Calmează-te!” sau „Vorbeşte mai clar!” . încercaţi să participaţi activ la ceea ce copilul are de spus, manifestând un viu interes vis-à-vis de ceea ce exprimă el. Nu-l forţaţi niciodată pe cel mic să vorbească în faţa celorlalţi dacă el nu doreşte acest lucru, însă dacă doreşte, încurajaţi-l. Aceste instrucţiuni, pentru a fi eficiente, este necesar să fie urmate de către toţi cei apropiaţi copilului.

În cazul bâlbâielii cu caracter logopedic, pentru a obţine rezultate optime în terapie, vă recomandăm o dublă intervenţie : psihoterapia, pentru a gestiona cauzele emoționale, precum şi terapia logopedică, în cadrul căreia se lucrează direct pe manifestări, pe simptome.

În terapia logopedică a copilului cu balbism, cei mici vor fi implicaţi în activităţi terapeutice atractive, cu caracter ludic, activităţi care urmăresc: relaxarea generală a organismului; relaxarea organelor implicate în vorbire; educarea echilibrului dintre inspir şi expir (prin exerciţii de tipul: stingerea unei lumânări; exerciţii de inspir pe nas şi expir pe gură, respectiv inspir pe gură şi expir pe nas; învârtirea unei morişti prin suflu; suflarea de balonaşe; suflarea cu paiul într-un pahar cu apă, etc.); educarea unui ritm de respiraţie simplu, fără a depune efort; asocierea într-un mod adecvat a respiraţiei cu pronunţia; formarea unui ritm cursiv al vorbirii.

Psihoterapia se va centra pe scăderea anxietăţii legate de momentul vorbirii (pentru cei care şi-au conştientizat dificultăţile) ameliorarea ritmului vorbirii prin creşterea stimei de sine; diminuarea comportamentelor opozante şi/sau a celor agresive, creşterea gradului de interacţiune socială, relaxarea generală a organismului, readucerea vorbirii către un control inconștient și involuntar.

Concomitent cu terapia logopedică și cu psihoterapia copilul trebuie implicat de către părinți în activități sportive și activități relaxante : plimbări, jocuri în aer liber. De asemenea, părinților le revine sarcina stabilirii unui program de viață echilibrat în care odihna să alterneze cu activitatea.

Psihoterapia începe cu un interviu cu părintele în care psihoterapeutul obține toate informațiile cu privire la debutul problemei, frecvența și durata ei. Sunt importante informații precum: Când a început să apară problema? Copilul își conștientizează problema? Ce spune copilul despre problema lui? Copilul se bâlbâie doar în prezența anumitor persoane? Copilul se bâlbâie doar în anumite situații: la serbări, când este solicitat să răspundă la lecții, când cunoaște persoane noi etc.? în ce situații de comunicare copilul se exprimă fluent fără probleme: când cântă, când citește, când se joacă cu alți copii etc.?

în funcție de datele obținute și de școala de psihoterapie în care este format psihoterapeutul, în baza conceptualizării clinice a cazului, demersul psihoterapeutic utilizează în vederea atingerii obiectivelor strategii și tehnici psihoterapeutice precum: restructurarea cognitivă (modificarea gândurilor pe care le are copilul în situațiile în care apare problema), învățarea unor tehnici de relaxare, ancorarea într-o stare resursă, imageria dirijată, povești terapeutice, ritualuri și metode simbolice care valorifică gândirea magică a copilului, tehnici de întărire a vorbirii fluente, jocuri de rol.

Odată începută terapia prognosticul bâlbâielii este greu de precizat . La copilul mic, prognosticul este favorabil deoarece vorbirea nefiind consolidată, greșelile pot fi destul de ușor înlăturate. Durata terapiei logopedice depinde de momentul începerii terapiei, de metodele folosite, de cooperarea cu familia, grădinița sau școala, de starea de sănătate și implicarea micului pacient.

Logoped

Cristina Angela Tohănean

Psiholog clinician principal

Psihoterapeut specialist