logo Acasă
cod client:   intră   Codul îl obții de la logopedul tau.
Codul îl obții de la logopedul tău.
 

Povestiri și poezii de Crăciun

(Selectate și adaptate pentru demersul logopedic)

Povestea lui Moș Crăciun


A fost odată ca niciodată, spusă din bătrâni, cea mai frumoasă poveste din lume. Se spune că pe vremea lui Irod Împărat, regele iudeilor, vrând împăratul să facă liste cu toți tinerii din ținut, care erau buni să fie luați la oaste, a dat ordin ca fiecare tânăr să meargă în satul natal și acolo să se înscrie pe listă.

Asă că Iosif, logodnicul Mariei, a trebuit să meargă în satul său natal pentru a se înscrie pe listă. Dar pentru că Maria era însărcinată, Iosif decide să plece împreună cu ea la Vifleem, orașul natal al lui Iosif. Iar acolo trăia un pastor bătrân, foarte bătrân, care nu era deloc credincios, cu numele de Crăciun, ce avea foarte multe oi și trecea ca om de vază printre semenii săi din acel oraș.

În seara de 24 spre 25 decembrie, când sfânta Maria și Iosif au ajuns în Vifleem, erau foarte mulți călatori adunați și ei nu au mai găsit loc de dormit pe nicăieri, căci toate gazdele erau ocupate cu lumea călătoare, așă că sfânta Maria și Iosif au fost nevoiți să poposească la marginea orașului, la casele bătrânului Crăciun.

Ajunși acolo, soția lui Crăciun, baba Iova îi cazează, dar simțind că Mariei îi venise sorocul să nască, baba Iova o gonește pe Maria din casă, spunându-i că soțul ei, Crăciun este un om rău la inimă, că nu suferă în casa lui oameni străini, și când va veni cu oile de la pășune, se va enerva, și va fi vai și amar de ei.

Văzând sfânta Fecioară Maria că ceasul nașterii Mântuitorului lumii era aproape, în timpul durerilor pe care le avea, ea se furișă într-o iesle de boi din staulul pastorului.

Seara târziu, în vreme ce era deja noapte, Crăciun, se întoarcea de la pășune, doinind din fluier, își îndruma încet turma de oi, către casă. Ajuns acasă, Crăciun îi poruncește babei Iova să pregătească multe bucate pentru a doua zi, pentru că era zi de sărbătoare, Ziua Cărnurilor. Iar în ziua aceea el va chema la masă multă lume, că să ospăteze cu el, după obiceiul păgân. Îi mai porunci babei să-i dea de mâncare, că era lihnit de foame și să-i fiarbă apă ca să se spele pe cap, pentru că a doua zi era sărbătoare mare. Baba Iova îi făcu pe plac bătrânului Crăciun pentru că astfel ar fi fost vai de cojocul ei dacă nu l-ar fi ascultat.

Trecuse de miezul noptii. Era al doilea cântat al cocoșilor, când Moș Crăciun trezindu-se din somn, o trezește și pe baba Iova să-i pună la foc bucatele pregătite pentru a doua zi. Săraca babă s-a trezit ca arsă și a fugit în ogradă să adune lemne de foc. Nici n-a apucat să aprindă focul, că o lumină puternică din coșarul boilor, o lumină de parcă toată curtea era în flăcări, îi atrase atenția. Baba a început să alerge, să țipe și striga la Moș Crăciun, că în staulul boilor este prăpădul focului. Ajungând baba în staul, în loc de foc văzu pe Maria lui Iosif, pe sfânta Fecioară, că născuse în ieslea boilor pe Mântuitorul Isus. În iesle se născuse Împăratul Luminii și staulul lui Moș Crăciun devenise palat dumnezeiesc.

La această priveliște, baba căzu încremenită în genunchi și strigă:

- Maică preasfântă, Fecioară slăvită, miluiește-mă!

Maica Domnului, cu vorbe blajine, o rugă pe baba Iova să se aproprie de sfântul prunc și, după obicei, să taie buricul pruncului. De altfel era și moașă baba Iova și, ca toate moașele de la țară, ea purta la brâu o custurice, un fel de briceag ruginit. Baba Iova acceptă bucuroasă să-i taie buricul pruncului și, veselă, se duse în grabă în casă ca să-i dea minunata veste întâmplată lui Moș Crăciun. Dar Moș Crăciun nu numai că nu a crezut-o, dar în furia lui, a trântit-o pe baba Iova la pamânt și, luând o bardă îi tăie mâinile chiar pe pragul casei. Cu mâinile tăiate, săraca babă alergă plângând în ieslea sfântului prunc și se rugă să o mântuiască. Iar maica sfântă vazând-o îi spuse cu duioșie:

- Apropie – ți, moașă Iovo, brațele tale de scutecele preasfințite!

Nici nu a apucat să atingă legăturile ieslei, că ce să vezi? Sa întâmplat minunea! Minunea, de trei ori minune! Babei Iova i se lipiră la loc mâinile sângerânde, iar din palmele ei ieșeau raze mai stralucitoare decât razele soarelui. Iute ca un fulger, baba fugi la Crăciun și îi spuse:

- Iată, Crăciune, că în locul mâinilor mele păcătoase, pe care tu mi le-ai tăiat, fiul Mariei, Împăratul Cerului, mi-a dat altele mult mai frumoase, mai albe ca zăpada și mai luminoase decât soarele!

Bătrânul Crăciun înspaimântat de grozăvia pe care o făcuse, căzu cu fața la pământ, plângând ca un copil și rugându-se la Dumnezeu ca să-l ierte. Într-un târziu, el se trezește ca dintr-un somn adânc, se sculă și cu pași repezi, mânat parcă de o mână sfântă, s-a apropiat de ieslea Mântuitorului, căzând în genunchi la picioarele lui Isus, a început să se roage.

Nu mai era acel moș de odinioară, cu fața posomorâtă și fioroasă, cu inima împietrită, ci un uncheaș bătrân, cu barba albă ca zăpada, cu fruntea senină, blând la suflet ca un miel și plin de bunătate. Smerit, stând în genunchi la picioarele lui Isus și cu ochii plini de lacrimi îi ceru iertare.

Din ziua aceea, Crăciun s-a hotărât să-și doneze toată averea copiilor sărmani, lucru pe care îl face în fiecare an cu ocazia Sărbătorii Crăciunului. Și uite așa a devenit Crăciun, soțul babei Iova, Moș Crăciun, cel mai iubit de toți copii, iar în fiecare an de Crăciun, aduce cadouri copiilor ascultători.



Al patrulea mag


Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care dorea să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-1 îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea 1-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-1 ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-1 omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.

Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp, însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine

Împăratului împăraţilor fără nici un dar, însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

"Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră.” (Sfântul Teodor Studitul)



E Ajunul de Crăciun...




Afară, fulgi de nea plutesc prin ger,
Magia stelelor împrăștie
Povestea sfântă iar pe cer.

Se zăresc în depărtare,
Îmbrăcați de sărbătoare,
Cu mantii și cu toiege, cei trei magi
Care vestesc nașterea, un dar ceresc.

Bucuria este mare. În ieslea de animale
S-a născut un prunc cu har
Chiar în seara de Ajun.
Animalele-l privesc, cu căldură-l ocrotesc
Pe Iisus, pruncul divin,
Ce aduce bucurie în Ajunul de Crăciun.

Și în fiecare casă
E o datină rămasă,
Bradul să-l îmbodobim,
Pe Moș Crăciun să-l primim.

Însă nu ar fi posibil
Bucuria fără spirit.
Bradul falnic și frumos
Ne privește dintr-un colț.
Printre ramurile lui
Își găsesc locul, hai-hui,
Îngerași și porumbei,
Globuri mari și clopoței,
Beteală și artificii.
Beculețe colorate
Licăresc în miez de noapte,
Mângâind cu gingășie
Fiecare pachețel
Ce se află acum sub el.

Pășesc rar și curioși
Toți din casă – mari și mici.
Se înghesuie la pom,
Să primească un cadou.



Trei crai de la răsărit



Trei crai de la răsărit
Spre stea au călătorit
Și-au mers după cum citim
Până la Ierusalim.
Acolo cum au ajuns,
Steaua-n nori li s-a ascuns.
Și le-a fost a se plimba
Prin oraș a întreba.
Unde s-a născut, zicând
Un crai mare de curând?
Și au mers până au stătut
Unde era prunculnăscut.
Și cu toți s-au bucurat,
Pe Hristos dac-au aflat
Cu daruri s-au închinat,
Ca la un mare – mpărat.
Trei crai de la răsărit
Spre stea au călătorit.



Moș Crăciun cu plete dalbe



Moș Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeți
Și aduce daruri multe
La fetițe și băieți.
Moș Crăciun, Moș Crăciun!
Din bătrâni se povestește
Că-n toți anii negreșit,
Moș Crăciun pribeag sosește
Niciodată n-a lipsit.
Moș Crăciun, Moș Crăciun!
Moș crăciun cu plete dalbe
Încotro vrei s-o apuci?
Ți-aș cânta Florile dalbe,
De la noi să nu te duci!
Moș Crăciun, Moș Crăciun!



Colindița




Colindița nu-i maimultă,
Să trăiască cine-ascultă!
Sus la ceruri o-nălțăm
Și la gazde o-nchinăm,
O-nchinăm cu veselie
Și cu mare bucurie,
C-am ajuns seara de Ajun
A bătrânului Crăciun.
Sus, mai sus v-am înălțat,
Ce-am știut, noi v-am cântat.
Să rămâneți sănătoși,
Sănătoși și bucuroși!
C-am ajuns ziua cea sfântă,
Când colindele se cântă,
Sărbătoarea lui Hristos
Să vă fie de folos!



Povestea lui Rudolf




Rudolf, renul cu nas roșu,
Ajută mereu pe Moșu’.
Și în noapte, când mergea,
Nasul lui mult strălucea.

Moș Crăciun se pregătește,
Sania de și-o pornește.
Dar o negură prea deasă
Face calea anevoioasă.

Moș Crăciun e-ngrijorat:
-” Cum mai merg acum în sat?„
Dar când Rudolf îl zări,
O idee îi veni:

-” Moșule, te ajut eu!
Chiar de drumul este greu,
Nasul meu va lumina
Și cadouri noi vom da!



Scrisoare pentru Moș Crăciun




Să-mi dai voie, Moș Crăciun,
Două întrebări să-ți pun:
De ce tu, de când te știu
N-aio șofer, nici vizitiu?
Că mă uit eu prin vecini,
Toată lumea-i cu mașini
Și doar tu cu sania.
Cum explicați pățania ?
Iar a doua întrebare
E și mai încuietoare:
Cum faci rost de jucării
Pentru atât de mulți copii?
Poate-ți vin din cer de-a gata,
Ori le cumperi ca și tata,
Ori ai vreun talent, vreun har,
Faci un semn...și ele-apar.



Scrisoare pentru Moș Crăciun




Brăduleț, brăduț drăguț,
Ninge peste tine,
Haide, hai în casa mea,
Unde-i cald și bine.

Pom de Anul Nou te fac,
O...ce bucurie!
Cu beteală am să te îmbrac
Și steluțe o mie.

Și fetițe și băieți,
Bătând din mânuțe,
Ți-om juca și ți-om cânta
Cântece drăguțe.



Omul de zăpadă




Sprijinit într-un toiag,
Stă-n ogradă un moșneag.
Poartă-n cap o oală veche,
Răsturnată pe-o ureche.

Ochii negri și lucioși,
Sunt cărbuni din vatră scoși.
Nu-i lipsește nici lulea,
Parcă pufăie din ea.
Iar pe piept, perechi-perechi,
Are moșul nasturi vechi.
Și mai are un nas roș
Ca o creastă de cocoș.



Săniuța




Neaua peste tot s-a pus,
A venit iarna drăguța.
Hai, copii, pe deal în sus
Să ne dăm cu săniuța!

Câte unul, câte doi
Ne suim în sănioară.
Fără cai și fără boi,
Săniuța fuge, zboară.

Toți sunt rumeni la obraz,
Mulți coboară și mulți suie,
Unii râd, fac mare haz,
Alții capătă cucuie.



Iarna pe uliţă




(de George Coșbuc) A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc - să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin -
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
- "Aţi înnebunit de tot -
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
- "Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atâta gură?
- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!