logo Acasă
cod client:   intră   Codul îl obții de la logopedul tau.
Codul îl obții de la logopedul tău.

Cristina Tohănean - psiholog principal

Despre tulburările de limbaj şi logopedie

Poate că v-aţi întâlnit cu termenul de logopedie undeva, într-un anumit context. Şi poate că aţi căutat să-i aflaţi sensul, pentru a vă satisface curiozitatea. Ce trebuie să ştiţi e că logopedia este ştiinţa care se ocupă cu educarea vorbirii, ea vizând stimularea vorbirii corecte, dar şi corectarea tulburărilor de limbaj pe care le pot avea diferite persoane. Poate că nu vă vine să credeţi, dar această ramură ştiinţifică aflată între psihologie şi pedagogie îşi are sursele încă din Antichitate. Asta pentru că din toate timpurile, au existat oameni care să se confrunte cu dificultăţi de vorbire.

Ce tulburări de limbaj se pot întâlni la copiii de vârstă preşcolară şi şcolară?
Cele mai întâlnite tulburări de limbaj din mediul educaţional sunt tulburările de pronunţie (dislalii, rinolalii, dizartrii),tulburările de ritm şi fluenţă (bâlbâiala, tahilalia – vorbirea accelerată, bradilalia – vorbirea foarte lentă etc.), dislexia(tulburările cititului) şi disgrafia (tulburările scrisului).

Cum recunoaştem tulburările de limbaj?
Cele mai frecvente tulburări de limbaj întâlnite la copiii de gradiniţă sunt tulburările de pronunţie, în special dislaliile. Le întâlnim la 15-20% dintre copiii de grădiniţă!!! Acestea din urmă constau în deformarea, substituirea, omiterea, înlocuirea sau inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană şi în cea reprodusă. Cele mai frecvent afectate în acest sens sunt consoanele, iar dintre ele, sunetele care apar cel mai târziu în vorbirea copilului, adică sunetul „R”, „S”, "Ş", "Z", "J" si „L”. Poate fi afectata, însă, orice consoană, iar în cazuri grave, chiar şi vocalele. Cauzele acestor tulburări sunt dintre cele mai diverse: de la malformaţii ale organelor care participă la actul vorbirii (buze, limba, maxilare etc.), până la un model verbal greşit (al părintelui, educatoarei sau al cuiva apropiat) pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie. Un caz frecvent întâlnit este acela în care copilul pronunţă defectuos anumite sunete pentru a se alinta. Oricât de hazliu vi se pare, într-o primă fază, este bine să nu-l încurajaţi! Altfel, se va deprinde să vorbească aşa mereu.
 Daca tulburarea dislalică se asociază cu tulburări de rezonanţă şi de voce, vorbim despre rinolalieDizartria este o tulburare de pronunţie dislalică şi rinolalică în care sunt afectate pronunţia, ritmul, fluenţa şi calităţile vocii. Ea are la origine leziuni la nivelul sistemului nervos central.
 La copilul cu balbism remarcăm faptul că vorbirea lui este întreruptă în timpul pronunţiei unor sunete sau silabe din cauza unor spasme care produc repetarea unor silabe sau sunete. Uneori spasmele sunt atât de puternice încât copilul nu poate pronunţa primul sunet al cuvintelor. La început aceste dificultăţi nu sunt conştientizate de către copil şi nu atrag nici un fel de modificări psihice. În urma observaţiilor repetate ale celor din anturaj bâlbâiala se conştientizează şi copilul devine obsedat de vorbirea lui. Întrucât bâlbâiala apare de obicei ca urmare a unui şoc traumatic în sfera emoţională, pe fondul unei receptivităţi specifice a copilului, de cele mai multe ori tratarea bâlbâielii necesită sprijinul unui psihoterapeut.
 Atunci când copilul are o incapacitate parţială şi persistentă de a identifica literele la citit vorbim despre dislexie, iar atunci când are dificultăţi de a scrie, diferenţiind clar literele, vorbim despre disgrafie. Un diagnostic corect se poate pune uneori la sfârşitul clasei I, dar mai sigur începând cu clasa a II-a, când manifestările dislexo-disgrafice au un caracter constant şi tendinţa de a se agrava.

Ce e de făcut atunci când copilul are o tulburare de limbaj?
Dacă constataţi asemenea dificultăţi de vorbire, citire, scriere şi la copilul dumneavoastră, nu trebuie să vă speriaţi. Logopedul este specialistul care vă poate veni în ajutor. E bine de ştiut că unii copii încep să vorbească mai târziu şi îşi dezvoltă mai lent capacitatea de a vorbi şi vocabularul. De asemenea, foarte important este faptul că orice tulburare de vorbire este corectabilă, indiferent de vârsta persoanei. Este adevarat că, cu cât dificultăţile sunt depistate mai devreme (de către dumneavoastră, ca parinte, sau de către educatoarea copilului sau logopedul gradiniţei), cu atât intervenţia va fi realizată mai de timpuriu, iar copilul va fi corectat mai repede, evitând efecte cum ar fi scrierea şi cititul defectuoase, notele proaste la şcoală, batjocura colegilor. Se recomandă ca intervenţia corectivă să înceapă din momentul în care au fost depistate dificultăţile copilului, foarte importante fiind colaborarea părinţilor şi a educatoarei/învăţătoarei.

Lavinia Neacşu, logoped
Cristina Tohănean, psiholog, psihoterapeut




Lavinia Neacsu - logoped

Când copilul stâlceşte cuvintele...

         De multe ori părinţii se amuză când copilul spune "laţă" în loc de "raţă", când scoate limba printre dinţi şi sâsâie precum un gânsac când e vorba de cuvinte care conţin sunetele "S", "Z", "Ce", "Ci", "Ţ", când spune, de exemplu, "buviţa" deşi separat ştie să spună toate sunetele cuvântului "bunica".
         Dragi părinţi, este bine să ştiţi că această "stâlceală" a cuvintelor poartă numele general de dislalie, denumirile particularizându-se apoi în funcţie de sunetul afectat: rotacism, dacă e vorba de sunetul "R", lambdacism, dacă e vorba de sunetul "L", fitacism dacă e vorba de sunetul "F", sigmatism dacă e vorba de sunetele "S" şi/sau "Ş", mutacism dacă e vorba de sunetul "M" etc.
         Este bine să ştiţi că există sunete cu puncte de articulare apropiată care formează "perechi": "R şi L", "F şi V", "C şi G", "S şi Z", "Ş şi J", "T şi D" etc. De multe ori, când copilul nu poate emite unul dintre sunetele unei perechi, îl înlocuieşte cu celălalt. De exemplu, atunci când copilul nu poate emite sunetul "Z" va spune în loc de "zăpadă" "săpadă".
        Până la vârsta de 4 ani aceste dificultăţi de a pronunţa corect sunetele şi cuvintele nu sunt problematice pentru că sunt datorate particularităţilor Sistemului Nervos Central şi nematurizării aparatului fonoarticulator. Dupa 4-5 ani copilul are "instrumentele" necesare pentru a vorbi corect şi, dacă nu se întâmplă aşa, este cazul să vă adresaţi unui logoped.
        Cauzele acestor tulburări sunt dintre cele mai diverse: de la malformaţii ale organelor care participă la actul vorbirii (buze, limba, maxilare etc.), până la un model verbal greşit (al părintelui, educatoarei sau al cuiva apropiat) pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie. Un caz frecvent întâlnit este acela în care copilul pronunţă defectuos anumite sunete pentru a se alinta. Oricat de hazliu vi se pare, într-o primă fază, este bine să nu-l încurajaţi! Altfel, se va deprinde să vorbească aşa mereu.
         Corectarea dislaliei presupune un numar variabil de şedinţe, în funcţie de dificultăţile pe care le întâmpină copilul, dar şi de felul în care el evolueaza pe parcurs. Fiecare copil are un ritm al său!!! Tocmai de aceea, dragi parinti, nu trebuie să vă aşteptaţi la rezultate imediate. Uneori, corectarea dureaza multe luni, dar un rol esenţial în acest demers îl aveţi dumneavoastră!!! Împreună cu logopedul care va desfaşura principala activitate de corectare, părintele şi educatoarea trebuie să susţină exerciţiile şi să-l încurajeze şi stimuleze pe copil în direcţia unei vorbiri corecte. Copilul dumneavoastră se va deprinde să vorbească corect treptat, după multe exerciţii pe care le desfăşoară împreună cu logopedul. Acesta va folosi în activitatea sa o oglindă în care copilul va privi modul în care logopedul emite diferitele sunete, fişe de activitate, diferite jocuri care să-i susţină demersul. O şedinţă de logopedie se desfăşoară în mai multe etape:
- exerciţii pentru dezvoltarea motricităţii organelor implicate în vorbire;
- exerciţii de respiraţie;
- exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic (a capacităţii de diferenţiere între sunete);
- emiterea sunetului afectat izolat (de unul singur – se porneşte de la imitarea diferitelor sunete din natură, cunoscute de copil; de exemplu: şarpele, câinele, raţa, broasca, musca, maşina, soneria etc.; apoi i se arată copilului în oglindă care este poziţia corectă de emitere a sunetului respectiv);
- emiterea sunetului afectat în silabe;
- emiterea sunetului afectat în cuvinte (în diferite poziţii: iniţial, median, final);
- emiterea de propoziţii, poezii şi realizarea de activităţi ludice în scopul exersării sunetului afectat şi stimulării generale a vorbirii.
         Unele dintre aceste exerciţii le puteti realiza, cu uşurinţă, chiar dumneavoastră!!! Este bine să faceţi acest lucru cât mai des şi să-i explicaţi copilului care este rolul lor. Este foarte importantă implicarea şi motivarea copilului în vederea corectării. Dacă colaborarea dintre dumneavoastră şi logoped, respectiv educatoare se realizează cu succes, progresele vor fi sesizate mai curând, şi ele vor fi prilej de bucurie pentru dumneavoastră şi copil!!!
         Vă punem la dispoziţie câteva materiale cu exerciţii care să vă ajute în corectarea sunetelor afectate în cazul copilului dvs. Vă dorim succes!

Lavinia Neacşu, logoped
Cristina Tohănean, psiholog, psihoterapeut